Un poliţist din Vaslui a provocat un accident rutier cu maşina de serviciu
Un poliţist din Vaslui a provocat, vineri, un accident rutier cu maşina de serviciu pe un drum din municipiu, după ce nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers şi a intrat într-un alt autoturism care se afla într-o depăşire regulamentară, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit cercetărilor poliţiştilor de la Rutieră, agentul, angajat al Poliţiei Locale Vaslui, aflat la volanul autoturismului de serviciu a schimbat direcţia de mers către stânga fără să se asigure, moment în care a lovit o maşină care se afla într-o depăşire regulamentară.
În urma impactului, cele două autoturisme au fost avariate, fără a exista victime.
"În urma cercetărilor făcute la faţa locului, s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului este poliţistul comunitar, care a schimbat direcţia de mers fără a se asigura în mod corespunzător. În consecinţă, s-a decis sancţionarea poliţistului cu patru puncte amendă, în valoare de 268 de lei, şi trei puncte de penalizare pentru neasigurare la schimbarea direcţiei de mers", a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.
Poliţia Locală Vaslui va deschide o anchetă internă pentru a stabili dacă se impune luarea unor măsuri disciplinare pe linie de serviciu asupra poliţistului implicat în accident cu maşina de serviciu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO