Un pompier din Focşani a murit după ce i s-a făcut rău în timpul serviciului
Potrivit reprezentaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Vrancea, unui subofiţer încadrat la Detaşamentul de Pompieri Focşani i s-a făcut rău în timpul serviciului, în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Pompierul a fost preluat de ambulanţa SMURD şi transportat la UPU Focşani, în stare de inconştienţă, unde au fost făcute manevre de resuscitare. Acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicii au declarat decesul.
Bărbatul avea 48 de ani şi nu era cunoscut ca suferind de afecţiuni cronice.