Completul de nouă judecători de la instanţa supremă a admis, vineri, recursul făcut de Irina Paula Jianu, judecată în acest dosar alături de Miron Mitrea, împotriva deciziei din 10 iulie prin care Secţia penală a acestei instanţe a respins mai multe excepţii de neconstituţionalitate invocate de apărătoarea acesteia.
Cei nouă magistraţi au decis suspendarea procesului şi trimiterea dosarului la Curtea Cosntituţională a României, care trebuie să verifice excepţiile invocate de avocatul Irinei Jianu.
La termenul de vineri, avocata Irinei Jianu a spus că judecătorii de la Secţia penală nu au apreciat corect că OUG 134/2005 de modificare a OUG 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie (devenit DNA – n.r.) ar mai fi încă în vigoare. Avocata Irinei Jianu, Gabriela Ghiţă, a argumentat că ordonanţa invocată este încă în vigoare, are legătură cu cauza şi poate fi supusă controlului constituţional.
O altă excepţie se referă la neconstituţionalitate unor articole din Codul de Procedură Penală care prevăd modalităţile de interceptare şi prelucrare a acestor înregistrări.
Secţia penală a instanţei supreme a respins, în 10 iulie, excepţiile de neconstituţionalitate invocate în dosarul lui Miron Mitrea. Decizia Secţiei penale a fost atacată de Irina Jianu cu recurs la Completul de nouă judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.