Un prizonier care a înnebunit la Guantanamo a fost eliberat: „nu mai este un pericol pentru securitatea naţională”

Publicat: 07 02. 2022, 06:42
Actualizat: 07 02. 2022, 06:44

Pentagonul a decis să elibereze din închisoarea de la Guantanamo un deţinut care a devenit nebun din cauza tratamentului în timpul detenţiei sale şi a decis să-l repatrieze în Arabia Saudită, unde va fi tratat.

Potrivit autorităţilor americane, bărbatul „nu mai constituie un pericol pentru securitatea naţională”, şi, prin urmare, poate fi eliberat.

Povestea lui Mohammed al-Qahtani întregeşte tabloul centrului de detenţie de pe insula Cuba, înfiinţat după atacurile din 11 septembrie din New York şi din Washington, pentru a-i aduna pe teroriştii capturaţi în Afganistan şi în Irak.