Un procuror de la Parchetul Militar a plecat spre Tuzla pentru o a analiza datele de la faţa locului
Un procuror de la Secţia Parchetelor Militare din Parchetul General se deplasează spre Aerodromul Tuzla, unde au murit 10 militari şi alţi trei au fost răniţi, pentru a face investigaţia de la faţa locului şi pentru a aduna probe în vederea elucidării motivelor ce au stat la baza catastrofei.
Un procuror militar va fi prezent luni seara la locul accidentului aviatic de pe Aerodromul Tuzla, unde 10 militari au murit şi alţi trei au fost răniţi, pentru a ridica probe şi a încerca elucidarea parţială a cauzelor accidentului, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Parchetului General, Ramona Bulcu.
În raport de rezultatul cercetărilor, procurorul militar va decide dacă începe o anchetă în legătură cu moartea celor zece militari, a mai precizat sursa citată.
Totodată surse judiciare au precizat pentru MEDIAFAX că posibila demarare a unei anchete penale, chiar şi "in rem" va putea avea loc doar după ce la dosarul cauzei vor sosi şi raporturile preliminare ale investigaţiilor derulate în paralel şi de Comisia din cadrul Departamentului de Cercetare Accidente Aviatice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Avionul AN-2 prăbuşit luni la Tuzla, aparţinea Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene din Boboc şi avea o misiune de zbor pentru antrenamente de paraşutare, zece militari murind iar alţi trei fiind răniţi, transmite MApN, precizând că aeronava s-a prăbuşit luând foc la impactul cu solul.
"Un avion AN-2, aparţinând Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene din Boboc, care executa o misiune de zbor pentru antrenamente de paraşutare, s-a prăbuşit luni, 5 iulie, în jurul orei 17.40, pe aerodromul Tuzla. În urma catastrofei aviatice, 10 militari şi-au pierdut viaţa, iar alţi 3 au fost răniţi. La bordul aeronavei se aflau 4 membri ai echipajului şi 9 militari din cadrul Forţelor Navale", precizează un comunicat al MApN.
Potrivit sursei citate, la scurt timp după decolare, aeronava a pierdut brusc înălţime şi s-a prăbuşit, luând foc în urma impactului cu solul. Incendiul a fost stins la ora 18.15.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO