Penescu, audiat la DNA Piteşti
„Singura mea legătură cu Craiova este doar faptul că dau drumul la hipermarket-ul meu de la Craiova, care se va redeschide în luna mai. Singura mea legătură cu Solomon sunt aceste transferuri. Nu am fost audiat din cauza mitei, iar în sediul DNA nu m-am întâlnit cu domnul Solomon şi nu am fost confruntat cu el”, a declarat Penescu, care s-a declarat surprins că şi primarul Craiovei este la audieri la DNA.
El a mai spus că îl invită, la redeschiderea magazinului său din Craiova, şi pe primarul Antonie Solomon.
Bogdan Păun, avocatul lui Penescu, a declarat, la rândul său, că audierea clientului său a avut legătură cu transferul unor fotbalişti.
„Nu ştim despre alte acuzaţii sau interceptări ale convorbirilor telefonice ale clientului meu sau despre alte acuzaţii”, a spus avocatul lui Penescu.
La intrarea la DNA, Cornel Penescu susţinea că procurorii DNA i-au trimis înştiinţare în scris, în cursul zilei de luni, pentru a se prezenta astăzi (n.r. – marţi) la audieri, iar dosarul în care este audiat are legătură cu terenul din Craiova pe care a fost construit hipermarketul PIC.
Şi primarul Craiovei, Antonie Solomon, s-a prezentat, marţi după-amiază, la sediul DNA Piteşti, unde la ora transmiterii acestei ştiri era încă audiat.
Odată cu Solomon, la sediul Serviciului Teritorial Piteşti al DNA a ajuns şi o maşină a procurorilor anticorupţie, care au adus probele ridicate de la locuinţa şi biroul primarului Craiovei.
Întrebat de jurnalişti dacă are emoţii, Antonie Solomon a răspuns: „Păi când eşti chemat la DNA normal că ai emoţii. E prima dată când vin la DNA”.
Procurorii DNA Piteşti au ridicat, marţi, de la locuinţa şi de la biroul primarului Craiovei, Antonie Solomon, înscrisuri şi acte ce au legătură cu cazul hipermarketului PIC al omului de afaceri Cornel Penescu.