Un regizor român este în juriul Festivalului internaţional de Film de la Berlin

Publicat: 02 02. 2023, 11:02
Actualizat: 02 02. 2023, 14:04

Festivalul Internaţional de Film de la Berlin are loc în perioada 16-26 februarie. 

Preşedinta juriului internaţional este actriţa, scenarista şi regizoarea americană Kristen Stewart, considerată unul dintre tinerele talente majore de la Hollywood.

Ceilalţi membri ai juriului sunt: Golshifteh Farahani (Iran / Franţa), Valeska Grisebach(Germania), Radu Jude (România), Francine Maisler (SUA), Carla Simón (Spania), Johnnie To (Hong Kong, China).

Cine este Radu Jude

Bucureşteanul Radu Jude, născut în 1977, a fost deja un invitat popular la Berlinală înainte de a primi Ursul de Aur în 2021 pentru comedia Babardeală cu bucluc sau porno balamuc.Primul său film de ficţiune, Cea mai fericită fată din lume, a avut premiera mondială în 2009 la Forum, unde au mai fost proiectate Toată lumea din familia noastră (2012) şi Tipografic Majuscul (2020), precum şi documentarul Ieşirea trenurilor din gară (2020) – pe care l-a regizat împreună cu Adrian Cioflâncă. Primul său film din Competiţie, Aferim! (2015) a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor. Un an mai târziu, Radu Jude a primit Premiul Juriului la Locarno pentru Inimi cicatrizate, iar în 2018, Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari a câştigat Globul de Cristal pentru Cel mai bun film la Karlovy Vary. Cel mai recent, scurtmetrajul său Potemkinistii a fost proiectat în 2022 la Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes.