- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (03.05.2022, 11:37)
- Gabriel Pecheanu
Un român din Marea Britanie, vizat de recentele atacuri cibernetice ruseşti de la noi
Poliţiştii britanici au făcut o percheziţie la locuinţa unui român din Marea Britanie, care ar fi susţinut activitatea hackerilor Killnet, prin oferirea de sprijin pentru traducerea din limba rusă în limba română şi prin indicarea unor site-uri web din Romania care ar fi putut fi atacate.

Un român din Marea Britanie, vizat de recentele atacuri cibernetice ruseşti de la noi
Anunţul a fost făcut de Ministrul de Interne, Lucian Bode
„Atacurile ar fi fost revendicate de o grupare intitulată ‘KillNet’, de origine rusă, iar activitatea acestora ar fi promovată pe diferite canale de comunicare, fiind motivate de contextul conflictului militar Rusia - Ucraina. Imediat după aceste atacuri, specialişti ai Ministerului Afacerilor Interne, Direcţiei Generale de Protecţie Internă, Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi din cadrul celorlalte structuri şi instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, au desfăşurat activităţi specifice din competenţă, pentru contracararea atacurilor, protecţia site-urilor vizate şi identificarea persoanelor responsabile, în vederea asigurării rezilienţei infrastructurilor IT”, a spus Bode.
Potrivit ministrului de Interne, a fost identificată o persoană bănuită, cetăţean român, rezident în Marea Britanie, care ar fi susţinut activitatea grupării infracţionale, prin oferirea de sprijin pentru traducerea din limba rusă în limba română a materialelor promovate de gruparea infracţională şi prin indicarea unor site-uri web din Romania care ar fi putut fi atacate prin acelaşi mod de operare.
„La data de 2 mai 2022, în urma cooperării poliţieneşti internaţionale, autorităţile de aplicare a legii din Marea Britanie, prin National Crime Agency, au efectuat o percheziţie domiciliară, în Marea Britanie, la adresa de reşedinţă cetăţeanului român, bănuit că ar fi fost implicat în desfăşurarea atacurilor informatice, din ultimele zile, asupra infrastructurii IT din România. De asemenea, ofiţeri specializaţi din cadrul IGPR- Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice s-au deplasat în Marea Britanie, pentru acordarea de sprijin în ancheta desfăşurată de National Crime Agency”, a adăugat Bode.
Potrivit acestuia, românul este în custodia poliţiştilor britanici şi este audiat.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 17:48
Antonescu: Mi-ar fi plăcut ca primul invitat european al lui Trump să fie preşedintele României
-
astăzi, 17:35
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă