O echipă de cadre didactice, cercetători şi ofiţeri specialişti ai Academiei Tehnice Militare a modificat şi adaptat un model de vizieră de protecţie, care poate fi realizat prin imprimare 3D. Procesul este unul anevoios. Durata de imprimare a unei singure rame fiind de peste două ore, iar cele cinci imprimante 3D lucrează şi ziua şi noaptea. În laboratorul Centrului de Excelenţa în Robotică şi Sisteme Autonome i-am găsit în plin proces de muncă pe patru din cei şapte voluntari.
Vizierele produse la Academia Tehnică Militară nu sunt nişte măşti simple. Proiectul vizierei 3D a fost modificat conform necesităţilor medicilor. După testare, dispozitivele de protecţie au fost avizate şi autorizate de Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie din cadrul Agentiei de şCercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare.
„Trebuie utilizate astfel încât să nu incomodeze, de exemplu chirurgii care poartă mască şi ochelari suplimentari pe parcursul operaţiilor. Sistemul de prindere a fost puţin modificat încât să nu conţină obiecte care sunt ascuţite sau incomodează pe durată lungă purtarea acestora” spune Cristian Molder, de la Academia Tehnică Militară.
Zilnic, echipa de voluntari ai Academiei Tehnice Militare poate produce câteva zeci de viziere 3D. Marea provocare este să fie asigurat necesarul de stocuri de filament pentru imprimare 3D şi alte consumabile necesare pentru producerea dispozitivelor. Până acum peste 200 de viziere au fost livrate personalului medical din Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila şi celor aflaţi în prima linie în lupta împotriva răspândirii COVID-19.