Un român va conduce va conduce Orchestra Naţională a Franţei la spectacolul inaugural al Jocurilor Olimpice de la Paris
„Niciodată nu am crezut în viaţă că voi avea această oportunitate. E un lucru foarte frumos pentru că este un eveniment în care cu toţii uităm parcă de lucrurile care ne separă şi ne aducem aminte de frumuseţea lucrurilor care ne ajută să venim împreună”, a spus Cristian Măcelaru la TVR Info, conform News.ro.
Născut în 1980 la Timişoara, unde s-a format ca violonist, Cristian Măcelaru s-a stabilit în Statele Unite ale Americii la vârsta de 17 ani. A absolvit Universitatea din Miami în 2003 şi a fost cel mai tânăr prim-violonist al Orchestrei Simfonice din Miami.
Ulterior a devenit dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Koln, iar din 2020 este directorul muzical al Orchestrei Naţionale a Franţei.
În 2023, Cristian Măcelaru a fost numit Director Artistic al Festivalului George Enescu.
În aprilie 2024, el a fost numit director muzical al Cincinnati Symphony Orchestra, pentru sezonul 2025-2026.
Parada sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris va avea loc pe 85 de bărci, de pe fluviul Sena.