Un rugbist din lotul naţional de juniori a fost găsit înecat în Lacul Snagov

Un rugbist din lotul naţional de juniori, în vârstă de 17 ani, a fost găsit înecat în Lacul Snagov, duminică, echipajul de urgenţă trimis la faţa locului încercând mai mult de o oră manevre de prim ajutor şi de resuscitare, dar fără succes.

Urmărește
7 afișări

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgen Ilfov, locotenent Petruş Cătălin Simion, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că la ora 10.32 au primit apelul, prin numărul 112, pentru a acorda primul ajutor unui tânăr de 17 ani căzut în Lacul Snagov.

Când a ajuns echipajul ISU Ilfov trimis la faţa locului, tânărul fusese scos din apă şi au început manevrele de prim ajutor şi resuscitare.

După alte aproximativ zece minute, la faţa locului a ajuns şi un elicopter SMURD. Echipele de intervenţie au continuat manevrele de resuscitare, dar fără succes, la ora 11.45 fiind declarat decesul tânărului, a mai spus locotenent Petruş Cătălin Simion.

Şeful Poliţiei Transporturi Navale Snagov, Lucian Boboc, a declarat, pentru MEDIAFAX, că tânărul care a fost găsit înecat în Lacul Snagov face parte din lotul naţional de rugby juniori, aflat în aceste zile în cantonament la Baza Olimpică de la Snagov.

"După micul dejun, câţiva tineri din lot au ieşit la plimbare, iar unii au vrut să facă baie în Lacul Snagov. Unii s-au aruncat într-o parte, alţii în altă parte. Colegii tânărului nu au ştiut că acesta nu ştia să înoate. L-au găsit după 10-15 minute de căutări, iar toate încercările echipajului SMURD de a-l salva au fost zadarnice", a spus Lucian Boboc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici