Un segment de drum din staţiunea Semenic a devenit impracticabil

Publicat: 04 03. 2023, 16:23
Actualizat: 04 03. 2023, 16:25

„Cu ocazia desfăşurării competiţie sportive „Cupa Veteranilor la schi”, în staţiunea Semenic, numărul mare de participanţi, sosiţi în staţiune cu autoturismele personale, a favorizat topirea zăpezii de pe drumul ce asigură deplasarea către lăcaşul de cult „Sf. Ilie”, transformând calea de rulaj într-un traseu de off-road”, transmit, sâmbătă, jandarmii din Caraş-Severin.

Aceştia avertizează că un segment de drum din staţiune a devenit impracticabil.

Jandarmii montani, prezenţi pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în zona desfăşurării competiţie sportive, au fost nevoiţi să intervină pentru a scoate din noroi mai multe autoturisme care au rămas blocate.

Jandarmii montani le recomandă turiştilor să nu utilizeze acest segment de drum, iar în situaţia în care întâmpină dificultăţi să solicite sprijinul, atât prin sistemul unic de urgenţă 112, cât şi prin adresarea directă patrulelor prezente.