Un sfert din locuinţe au centrale termice, dar furnizorii aşteaptă diminuarea subvenţiilor la căldură pentru noi clienţi
Evoluţia pieţei de centrale termice este influenţată în mare măsură de rulajul înregistrat în semestrul al doilea, când lumea fie se debranşează de la sistemul centralizat, fie se gândeşte serios la sursele şi costurile de încălzire pentru următoarea iarnă.
Un alt pilon al pieţei de profil este segmentul înlocuirilor, susţinut de clienţii care achiziţionează centrale noi, mai performante, în locul unităţilor vechi. Cel de-al treilea vector de creştere, reprezentat de construcţiile noi, a ajuns să deţină o pondere nesemnificativă după venirea crizei.
Jucătorii din piaţa centralelor termice sunt „în priză” în această perioadă, iar lunile septembrie-octombrie sunt vârful de sezon pentru acest segment. Din păcate pentru companii, în primele nouă luni evoluţia pieţei a fost similară cu cea de anul trecut. Uitându-ne însă şi spre alte pieţe, stagnarea nu este tocmai un rezultat rău, pe o piaţă cu un rulaj anual de circa 80 mil. euro. Debranşările de la sistemul centralizat constituie o resursă importantă de creştere pentru furnizorii de centrale termice.
În 2010, dintre cele peste 72.000 de apartamente debranşate, proprietarii a peste 60% dintre aceste locuinţe au renunţat la sistemul centralizat în perioada august-octombrie, spune Cătălin Drăguleanu, director de vânzări al Ariston Thermo România.
În acest an însă, discuţiile privind eliminarea totală sau parţială a subvenţiilor, precum şi „anunţurile confuze” ale primăriilor privind posibilitatea de a susţine din bugetele proprii aceste subvenţii au condus la o frânare a debranşărilor.