Un sfert dintre localnicii unui sat din Sibiu sunt profesori universitari

Acesta este al doilea „record” greu de egalat pe care Petişul îl are, în condiţiile în care, din cele 20 de case, una a fost amenajată ca muzeu, reunind colecţii de veşminte tradiţionale precum şi numeroase obiecte din gospodării şi ateliere săteşti, proprietară fiind Eugenia Dan, o pensionară activă, care are mult drag faţă de obiceiurile şi portul tradiţional din judeţul Sibiu.

Povestea „universitarilor” din Petiş a început în 1990, cu Dionisie Turcu, fost sportiv de performanţă şi şef al Catedrei de Sport din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.

„În aprilie 1990, am luat decizia de a căuta o casă departe de oraş. În Sibiu locuiam la bloc, lângă sediul Miliţiei, loc în care s-a tras mult la Revoluţie. În acea perioadă era un sentiment de nesiguranţă şi am considerat că este mai bine să ne mutăm într-un loc liniştit şi sigur”, povesteşte acum Dionisie Turcu.

Aşa se face că, pe vremea în care Petişul mai avea încă mai bine de 100 de case locuite, profesorul Dionisie Turcu a devenit primul „universitar” din sat.

Nu peste mult timp, a apărut şi al doilea.

„Primeam vizitele unor colegi de la universitate, iar o parte dintre aceştia s-au arătat încântaţi de acest sat. Aşa se face că am devenit vecin cu familia colegului meu, domnul profesor Stoicescu”, spune primul universitar din Petiş.

Între anii 1990 - 1995, populaţia Petişului a scăzut constant, odată cu exodul saşilor în Germania. Au rămas în urmă case, grădini, terenurile cu viţă de vie pentru care satul, aflat la 45 de kilometri de Sibiu, era renumit. De altfel, pe faţada multor case se afla un fel de stemă a localităţii, fiind desenate ciorchini şi frunze de viţă de vie.

Prima atestare documentară a localităţii datează de la 1336, satul fiind cunoscut sub denumirea maghiară de „Peturfolua”, pentru că la 1414, să apară sub denumirea latină „Villa Petri”.

„Sunt multe case care au fost abandonate, iar altele au fost cumpărate de oameni de la oraş care căutau aerul curat şi liniştea. De câţiva ani, Petişul se poate mândri că are cinci familii de profesori universitari. Cum ar veni, un sfert dintre săteni sunt profesori de învăţământ superior”, socoteşte cu mândrie Nicolae Şuşa, primarul din Şeica Mare, comună de care aparţine administrativ şi Petişul.

Românul spune că „în tot răul este şi un bine” ceea ce, în cazul Petişului, s-a adeverit: de dimineaţă până în miez de noapte, o linişte profundă cade peste puţinele case locuite. În plus, nu există poluare, iar petişenii aud claxoanele maşinilor doar atunci când merg la oraş.

„În sat s-a mutat şi o familie de intelectuali din Bucureşti care s-a apucat de crescut animale. Acum au 4 vaci şi 60 de capre. Se bucură de viaţa simplă a acestui sat. Şi eu am ajuns să iubesc Petişul. Pur şi simplu sunt îndrăgostit de liniştea şi aerul lui curat”, mai spune profesorul Dionisie Turcu, recent pensionat, şi care, anul trecut, a primit „Premiul pentru întreaga activitate” la Gala Sportului Sibian, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Sibiu în cinstea tuturor celor care fac performanţă în domeniul sportului.

Astăzi, Petişul este un soi de aulă ce se întinde între dealurile ce îl mărginesc, un sat simplu şi liniştit, cu oameni şi locuri de poveste.