Un sibian şi-a făcut bordel sub paravanul unui salon de masaj - VIDEO
Un bărbat din municipiul Sibiu a fost reţinut de poliţişti, fiind cercetat pentru proxenetism, iar zece tinere, dintre care trei minore, care lucrau pentru acesta sunt cercetate pentru prostituţie.
Un sibian şi-a făcut bordel sub paravanul unui salon de masaj (Imagine: Captură video)
Potrivit Poliţiei Judeţene Sibiu, un bărbat în vârstă de 30 de ani din municipiu a deschis, în luna noiembrie 2009, un salon de masaj erotic în oraş, fără însă a avea autorizaţie de funcţionare şi alte acte necesare acestui tip de activitate.
De altfel, salonul era doar "un paravan" pentru desfăşurarea activităţii de prostituţie.
"Patronul localului a recrutat, prin intermediul anunţurilor de mică publicitate, tinere, unele chiar minore, pentru angajare la salon. Ulterior, între acesta şi tinerele angajate s-au creat legături greu destructurabile, motivate de interesul ambelor părţi de a obţine câştiguri substanţiale şi imediate, astfel că tinerele, la îndemnul patronului, întreţineau raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi, contra sumei de 250 de lei", a declarat, într-o conferinţă de presă, comisarul Bogdan Draşoveanu, şeful Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Sibiu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Potrivit acestuia, clienţii îşi făceau rezervări prin intermediul unui număr de telefon mobil publicat în revistele locale de publicitate, internet, fluturaşi publicitari. Sumele de bani obţinute erau împărţite între tinere şi patron, în proporţie de 30/70 la sută.
În salon lucrau zece tinere, dintre care trei minore, acestea fiind cercetate acum pentru prostituţie.
"H. Liviu este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism, fiind reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere şi urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cercetările în acest caz continuă, fiind derulate activităţi de verificare şi investigare în vederea stabilirii dacă faptele săvârşite de către tinerele care îşi desfăşurau activitatea în acest salon întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de prostituţie", a declarat şeful Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu.
Bărbatul este cercetat şi pentru evaziune fiscală, având în vedere că în perioada noiembrie 2009 - martie 2010 nu a evidenţiat în contabilitate suma de peste 90.000 de lei, ceea ce atrage un impozit pe venit estimat de 18.000 de lei şi alte taxe aferente.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO