Un şofer care a lăsat un om să moară, după ce l-a lovit cu maşina, a fost prins de politţie. Unde s-a întîmplat accidentul
Poliţiştii din Vrancea au fost sesizaţi în cursul nopţii de miercuri spre joi cu privire la găsirea unui cadavru pe un drum public din comuna Ploscuţeni.
Oamenii legii au stabilit că este vorba de un bărbat de circa 30 de ani care ar fi fost victima unui accident rutier.
În urma cercetărilor, principalul suspect, un şofer de 43 de ani, a fost găsit la domiciliu. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost dus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea pentru continuarea cercetărilor.