Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş, Dumitru Matei, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că în urma confirmării a trei cazuri de îmbolnăvire la elevi, Direcţia de Sănătate Publică Mureş a sistat cursurile la câte o clasă de la Liceul „Bolyai” şi Colegiul „Avram Iancu” din Târgu Mureş până în 7 decembrie, iar la Liceul „Alexandru Papiu Ilarian”, tot din municipiu, elevii dintr-o clasă au fost trimişi acasă până în 10 decembrie.
„A mai apărut un caz la Liceul «Bolyai», la un elev de clasa a IX-a, drept pentru care cursurile au fost sistate până în 7 decembrie, iar la Colegiul «Avram Iancu» s-a confirmat un caz de gripă nouă la un elev de clasa a XII-a. Şi aici, cursurile au fost întrerupte tot până în data de 7 decembrie. La Colegiul «Alexandru Papiu Ilarian», s-a mai înregistrat un caz, de această dată la clasa a V-a, elevii fiind de asemenea liberi, dar până în data de 10 decembrie”, a precizat Matei, adăugând că reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Mureş au recoltat probe pentru analize şi de la alţi elevi.
Potrivit inspectorului şcolar general, în fiecare dintre cele trei clase unde s-au sistat cursurile învaţă între 25 şi 30 de elevi.
Care sunt simptomele gripei porcine?
Ce măsuri de igienă sunt recomandate pentru prevenirea îmbolnăvirii cu gripa porcină?