Prima pagină » Social » Un şofer din Craiova, amendat după ce a fugit de Poliţie folosind trotuarul pe post de bandă de accelerare

Un şofer din Craiova, amendat după ce a fugit de Poliţie folosind trotuarul pe post de bandă de accelerare

Un şofer din Craiova a fost amendat cu 1.500 lei şi trei puncte de penalizare după ce a fugit de Poliţie demarând în trombă pe un trotuar. Întâmplarea a fost filmată de un alt craiovean.
Un şofer din Craiova, amendat după ce a fugit de Poliţie folosind trotuarul pe post de bandă de accelerare
Ionut Jifcu
11 mai 2018, 10:37, Social

Şoferul fusese luat la rost de poliţiştii locali din Craiova pentru că parcase pe trotuar. Pe imaginile surprinse de un craiovean se vede cum bărbatul se îndreaptă către autoturismul parcat pe trotuar şi deschide prima dată portbagajul, iar apoi uşa din spate.

Ulterior, el se urcă la volan şi vrea să plece. Poliţistul local observă acest lucru şi se aşează în faţa maşinii, dar fără succes, şoferul demarând în trombă şi folosind trotuarul pe post de bandă de accelerare.

”Cetăţeanul indisciplinat pleacă la maşină şi caută în portbagaj actele, le caută şi pe bancheta din spate, dar nu le găseşte le caută în maşină. Poliţiştii asteaptă în ploaie, iar cetăţeanul aprinde farurile şi poliţistul fuge după el. Accident mortal pe trotuar…. Doamne. A fugit pe trotuar”, spune bărbatul care a filmat întreaga scenă.

Poliţiştii locali au pornit în urmărirea şoferului şi în cele din urmă acesta a fost prins şi amendat cu 1.500 de lei şi trei puncte de penalizare.