Potrivit Inspectoratului de Poliţie Suceava, bărbatul în vârstă de 29 de ani, aflat la volanului unui autoturism, nu a oprit, în noaptea de marţi spre miercuri, la semnalele făcute de un echipaj rutier al Poliţiei municipiului Suceava.
Poliţiştii au plecat în urmărirea bărbatului, iar acesta a pierdut controlul maşinii şi a lovit un podeţ.
În urma impactului, şoferul a fost grav rănit, iar un pasager din maşină, un bărbat de 30 de ani, tot din municipiul Suceava, a fost rănit uşor.
Poliţiştii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere anulat, iar maşina nu era înmatriculată, autorizaţia provizorie de circulaţie fiind valabilă până în 1 octombrie.
Din cauza leziunilor suferite, şoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au deschis pe numele bărbatului un dosar penal, fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.