Un spital de oftalmologie, inaugurat în Bucureşti. Investiţia de 20 de milioane de dolari, făcută de o firmă din Turcia

European Eye Center, cu acţionariat majoritar turcesc, a investit 20 de milioane de dolari într-un spital privat de oftalmologie în Bucureşti, care va fi inaugurat vineri, 13 mai, compania susţinând că este cea mai mare unitate de profil din sud-estul Europei.

Urmărește
2897 afișări
Imaginea articolului Un spital de oftalmologie, inaugurat în Bucureşti. Investiţia de 20 de milioane de dolari, făcută de o firmă din Turcia

Un spital de oftalmologie, inaugurat în Bucureşti. Investiţia de 20 de milioane de dolari, făcută de o firmă din Turcia (Imagine: Shutterstock/Publimedia)

Fondurile au fost alocate pentru reabilitarea clădirii fostei Case de Sănătate din Calea Şerban Vodă şi dotării cu echipamente.

Unitatea, denumită Europe Eye Hospital, are o suprafaţă totală de 10.000 metri pătraţi, opt săli de operaţie şi 12 cabinete de consultaţii. Spitalul dispune de 30 de camere pentru pacienţi, trei saloane VIP şi patru saloane postoperatorii, având o capacitate de examinare de 600 de pacienţi pe zi.

Anual, în unitate se pot realiza 30.000 de operaţii oftalmologice generale şi 25.000 de operaţii cu laser, inclusiv transplante de cornee.

"În România, este nevoie de un mai bun acces la serviciile medicale în general şi în special la tratamente chirurgicale dedicate sănătăţii ochilor. Sper că acest spital dedicat tratării problemelor oculare să contribuie la îmbunătăţirea serviciilor medicale din România", a declarat CEO al Europe Eye Hospital, Murat Akan.

Noul spital va asigura servicii complete de diagnosticare, chirurgie şi tratament oftalmologic la standarde europene şi va trata boli oculare, precum glaucomul, traumatisme oculare, afecţiuni vitreo-retiniene şi inflamaţiile oculare.

În unitate vor lucra 30 de chirurgi.

Directorul medical al spitalului, prof. dr. Benone Cârstocea, a declarat că intenţionează să încheie un contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, explicând că intervenţiile chirurgicale oftalmologice sunt foarte scumpe şi ar fi utilă o alocare financiară de la stat.

Reprezentanţii companiei estimează că spitalul va atrage anual în jur de 30.000-40.000 de pacienţi din ţările învecinate, precum Republica Moldova, Ucraina, Albania şi Bulgaria.

Europe Eye va fi dotat şi cu o clinică mobilă de diagnostic şi operaţii, care va acorda examinări gratuite şi asistenţă românilor din zone defavorizate. Reprezentanţii companiei au precizat că în prezent caută parteneri financiari pentru această investiţie, care se ridică la peste o jumătate de milion de euro. În unitatea mobilă vor lucra în total 120 de persoane.

Murat Akan a adăugat că ia în calcul deschiderea altor spitale în România pe termen lung, unul dintre oraşele avute în vedere fiind Clujul.

"Plănuim să deschidem şi alte spitale în România, dar întâi vrem să ne consolidăm business-ul în Bucureşti, pentru ca mai apoi să ne extindem în alte oraşe mari din ţară", a mai spus Akan.

La inaugurarea spitalului au participat premierul Emil Boc şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Şeful Guvernului a apreciat că investiţia în sănătate şi educaţie este "lipsită de grija falimentului" şi a amintit importanţa proiectelor de parteneriat public-privat, explicând că niciodată nu vor fi sufieciente resurse de la buget şi fonduri europene pentru rezolvarea tuturor problemelor.

"Sunt convins că foarte mulţi români care astăzi merg în altă parte să se trateze la oftalmologie vor rămâne în ţară", a adăugat Boc.

La rândul său, primarul Capitalei, doctorul Sorin Oprescu, a apreciat că mulţi medici tineri ar putea renunţa să mai plece în străinătate după deschiderea de spitale moderne şi performante în România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici