Prefectul Romeo Olteanu se deplasa, duminică seară, la volanul maşinii instituţiei, marca Volkswagen Touareg, pe strada Sărărie din municipiul Iaşi, el intenţionând să ajungă la stadion, pentru a asista la meciul de fotbal CSMS Iaşi – Petrolul Ploieşti din Liga I.
Potrivit prefectului de Iaşi, în momentul în care intrase într-o depăşire, de pe o stradă lăturalnică a ieşit un autoturism BMW, al cărui şofer nu s-a asigurat, cele două maşini ciocnindu-se.
În urma impactului, maşina în care se afla prefectul a ricoşat într-un alt autoturism Logan. Cele trei maşini au fost parţial avariate, însă nicio persoană nu a fost rănită.
”N-am apucat să frânez, mi-a ieşit în cale o altă maşină de pe o stradă lăturalnică. Şoferul avea semnul «Stop», trebuia să aştepte”, a declarat presei prefectul judeţului Iaşi, Romeo Olteanu.
Şoferul autoturismului BMW a susţinut că prefectul conducea cu viteză şi că el s-a asigurat înainte de a intra pe strada principală.
”M-am asigurat, dar eu ce să fac, că el venea, cred, cu o sută de kilometri de oră”, a declarat şoferul respectiv.
Cei trei şoferi implicaţi în accident au fost duşi la sediul Poliţiei Rutiere, pentru a fi testaţi cu aparatul alcoolscopic.
Surse din cadrul Poliţiei au declarat că prefectul de Iaşi avea o alcoolemie de 0,32 la mie în aerul expirat.
Aceleaşi surse au precizat că prefectul Romeo Olteanu a fost amendat cu 800 de lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru trei luni.
La ieşirea din sediul Poliţiei, prefectul a negat că ar fi consumat alcool, el precizând: ”Eu nu beau niciodată”.