Un tânăr fără permis a lovit maşina unui pădurar, iar apoi a fugit
Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii au fost sesizaţi, joi, că pe un drum forestier, în zona localităţii Mârşani, a avut loc un accident, iar persoana care a provocat evenimentul a fugit de la faţa locului.
„Un tânăr de 21 de ani din Mârşani, care nu poseda permis de conducere, conducea un autoturism pe un drum forestier, din extravilanul localităţii de domiciliu, a provocat un accident rutier cu pagube materiale. S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism fără permis şi distrugere. În maşina tânărului de 21 de ani se afla un pasager în vârstă de 22 de ani. Ulterior, cei doi tineri au plecat, nu au oprit la faţa locului, au fost depistaţi ulterior de poliţişti”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Mihaela Gîrd, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.
La volanul celeilalte maşini se afla un pădurar în vârstă de 40 de ani.