Un tânăr fără permis din Timiş a fost prins la volan de trei ori în aceeaşi noapte

Publicat: 09 02. 2020, 11:39
Actualizat: 30 03. 2020, 21:32

Potrivit IPJ Timiş, duminică dimineaţa, în jurul orei 4.00, pe o stradă din Timişoara poliţiştii au făcut semn unui şofer să oprească. Acesta însă a ignorat semnalele, iar oamenii legii au pornit în urmărirea lui.

După 40 de kilometri, în localitatea Denta, şoferul a pierdut controlul maşinii şi a lovit un gard.

Reprezentanţii IPJ Timiş susţin că, în urma verificărilor, oamenii legii au constatat că bărbatul aflat la volan nu are permis de conducere şi că mai fusese prins, în aceeaşi noapte, încă de două ori de echipaje ale poliţiei.

„În urma verificării în bazele de date, a rezultat faptul că bărbatul, în vârstă de 28 de ani, nu deţine permis de conducere. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere fără permis. În noaptea de 8 spre 9 a mai fost oprit de două ori. De fiecare dată s-a întocmit dosar penal”, a transmis Poliţia Timiş.