Un tată din Iaşi vrea ca fiica lui să înveţe, dar după regulile lui, nu după cele ale şcolii. Acesta a anunţat conducerea şcolii la care învaţă fata că nu îşi dă consimţământul ca cea mică să poarte mască şi să se dezinfecteze pe mâini.
Bărbatul a depus la şcoală, luni dimineaţă, un document prin care notifică şcoala de această situaţie.
„Copilul nostru are dreptul de a respira liber, fără nicio constrângere, de a se exprima liber şi fără afectarea biologică, psihologică şi emotional afectivă a acestuia” se precizează în document. Tot acolo scrie şi că purtarea măştii de catre copii ” permanent, timp de mai multe ore consecutiv reprezintă un act de tortură şi rele tratamente aplicate minorului”.
„Bărbatul specifică şi că „masca aduce atingere procesului de învăţare şi exprimare” sau că „măsurile luate produc un efect psihologic traumatizant asupra copiilor şi implicit asupra viitorului acestora”. Părintele nu este de acord nici cu dezinfectantul şi spune că nu îşi dă consimţământul nici pentru
.
Care a fost soluţia
Situaţia inedită a fost discutată atât cu cei din conducerea şcolii, cât şi cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar şi până la urmă fata va învăţa online.
„A fost, într-adevăr, dar lucrurile s-au remediat, s-au calmat. Copilul a rămas pe varianta online. Ştiţi că avem astfel de cereri frecvent, nu referitor la masca, ci referitor la niste probleme medicale aşa cum permite ordinul. Copii pot intra online, poate fi şi învăţare online şi învăţare în clasa.”, a declarat pentru Mediafax, Antonina Bliorţ, purtător de cuvânt al ISJ Iaşi.
Potrivit unor surse, bărbatul a fost şi amendat cu 500 de lei pentru că nu purta mască în momentul în care a venit la şcoală să depună documentul.