Un tir încărcat cu acid clorhidric s-a răsturnat în judeţul Vrancea

Publicat: 14 02. 2023, 18:26
Actualizat: 14 02. 2023, 18:28

Potrivit ISU, tirul transporta acid clorhidric. Maşina s-a răsturnat în timp ce şoferul încerca să parcheze. La faţa locului intervin o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD din cadrul Staţiei de Pompieri Panciu.

Pompierii au constatat că nu sunt scurgeri din cisternă. Puţin combustibil a curs din rezervorul maşinii, dar echipa de intervenţie a decuplat bornele şi a înconjurat zona, au anunţat cei de la ISU.

Şoferul a suferit traumatisme fiind transportat la spital de un echipaj SAJ, au precizat reprezentanţii ISU Vrancea.