Un TIR încărcat cu mobilă s-a răsturnat pe DN 1, între Ploieşti şi Braşov
Un TIR încărcat cu mobilă s-a răsturnat, joi dimineaţă, pe DN 1, între Ploieşti şi Braşov, după ce şoferul a pierdut controlul volanului, a acroşat separatorii drumului şi a intrat pe contrasens, la locul accidentului fiind aşteptată o macara care să ridice autotrenul.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Prahova, un TIR-ul s-a răsturnat în jurul orei 03.00, la kilometrul 62 al drumului naţional 1, la intrarea în Ploieşti dinspre Braşov.
În urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit că, cel mai probabil din cauza vitezei, şoferul TIR-ului a pierdut controlul volanului, a acroşat separatorii de sens de pe mijlocul drumului şi a intrat pe contrasens, blocând prima bandă sensului de mers Ploieşti - Braşov.
Şoferul TIR-ului, un bărbat din Constanţa, a fost testat cu aparatul etilotest, însă nu consumase băuturi alcoolice.
La ora transmiterii acestei ştiri, la locul accidentului se aşteaptă aducerea unei macarale de mare tonaj pentru repunerea pe roţi a TIR-ului răsturnat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO