Un tren de persoane a deraiat în judeţul Covasna, nu există victime
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Covasna, Buzsi Andrea, în trenul care a deraiat între staţiile Malnaş Sat şi Bixad Sat se aflau 29 de călători, iar în urma incidentului nu au fost înregistrate victime.
Prefectul de Covasna, Gyorgy Ervin, a declarat că oamenii aflaţi în trenul care a deraiat au fost preluaţi de două trenuri care au venit din Braşov, respectiv din Miercurea Ciuc.
Vasile Sădean, reprezentant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Covasna, a declarat, la rândul său, că este vorba despre un incident minor, iar reprezentanţii Regionalei Braşov sunt la faţa locului şi urmează să repună pe şine vagonul care a deraiat.
Potrivit sursei citate, oamenii au avut în permanenţă căldură în tren.
Un vagon al trenului personal 4503, care circula de la Braşov la Izvorul Olt, a deraiat, luni dimineaţă, în jurul orei 8.30, la o distanţă de 500 de metri de staţia Malnaş Sat, din judeţul Covasna.
Incidentul a fost cauzat de uzura şinei şi de ger, au precizat reprezentanţii Poliţiei Transporturi Feroviare.
Luni dimineaţă, în judeţul Covasna s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi din această iarnă, respectiv între minus 30 de grede Celsius şi minus 34,4 grade Celsius.