Un tren personal a deraiat în Bistriţa-Năsăud, nu există victime
Un tren personal care circula pe relaţia Salva - Beclean a deraiat, miercuri după-amiază, în Halta Mogoşeni din Bistriţa-Năsăud, fără a exista victime în urma incidentului.
Un tren personal a deraiat în Bistriţa-Năsăud, nu există victime (Imagine: Ciprian Sterian/Arhiva Mediafax Foto)
Ofiţerul de serviciu de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa a declarat că au deraiat două vagoane ale trenului Personal 4.485, fără ca vreun pasager să fie rănit.
"Nu am fost solicitaţi să intervenim, însă noi am trimis, totuşi, la faţa locului un echipaj pentru a fi acolo în cazul în care este nevoie, dar deocamdată nu a ajuns şi nu avem alte informaţii. Am vorbit la Regionala CFR Cluj şi ni s-a spus că toţi călătorii şi-au continuat călătoria fiindcă la şapte minute după incident prin Halta Mogoşeni a trecut un tren accelerat care i-a preluat", a declarat reprezentantul ISU.
La rândul său, directorul Direcţiei Infrastructură CFR Cluj, Gheorghe Şurubaru, a declarat că trenul era compus din trei vagoane şi au deraiat vagoanele doi şi trei, respectiv ultima osie de la vagonul al doilea şi prima de la cel de-al treilea vagon.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Şurubaru a precizat că incidentul s-a produs după ce trenul a trecut de macaz, în localitatea Mogoşeni, iar în garnitură se aflau puţini călători.
Directorul Direcţiei Infrastructură CFR Cluj a mai spus că nu se cunosc deocamdată cauzele incidentului, o echipă de la CFR urmând să meargă la faţa locului.
Două garnituri vor avea întârzieri în urma incidentului
Compania Naţională de Căi Ferate CFR a anunţat că în urma incidentului circulaţia feroviară a fost închisă în zonă pe un fir, iar două garnituri vor ajunge la destinaţie cu întârziere.
Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc la ora 17.30, când două vagoane din compunerea trenului Personal 4.485, care circula pe relatia Salva - Beclean, au deraiat la intrarea în staţia CF Mogoşeni.
În prezent, traficul feroviar este închis pe linia I, circulaţia feroviară desfăşurându-se pe liniile II şi III din staţia Mogoşeni.
Conform Companiei Naţionale de Căi Ferate, călătorii care se aflau în garnitura deraiată au fost preluaţi de un tren Accelerat Iaşi-Cluj, care va circula în regim de tren Personal între staţiile Mogoşeni şi Dej, după care îşi va relua circulaţia în regim de tren Accelerat, până la Cluj.
În urma incidentului, vor ajunge la destinaţie cu întârziere trenul Accelerat 1931, care circulă pe relaţia Iaşi - Cluj şi trenul Accelerat 1943, care circulă pe relaţia Cluj - Sighet.
CFR mai anunţă că la această ora a fost trimis din Gara Cluj un vagon cu vinciuri hidraulice, cu ajutorul căruia vor fi repuse pe şine cele două vagoane deraiate.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO