Un urs a fost lovit de o maşină în care se aflau trei persoane. Pasagerii sunt bine, dar starea animalului e incertă

Publicat: 16 11. 2019, 21:09
Actualizat: 29 03. 2020, 22:47

Potrivit ISU Harghita, accidentul s-a produs sâmbătă seara, la ieşire din localitatea Praid.

Animalul a fost lovit de o maşină în care se aflau trei persoane, între care şi un copil.

În urma impactului, cei din maşină nu au fost răniţi şi nu sunt în pericol; însă copilul a suferit un atac de panică şi a fost asistat de echipajul SMURD.

Animalul este rănit, iar la faţa locului se află un echipaj de poliţie, unul de jandarmi şi un vânător, care caută soluţii pentru a ridica ursul de la locul accidentului.