Jandarmii din Predeal au fost sesizaţi, miercuri, că un urs a ajuns, din nou, pe pârtie şi au intervenit astfel încât să asigure zona. A veni şi un echipaj specializat pentru a tranchiliza animalul.
„Am fost sesizaţi prin apel 112 despre prezenţa animalului pe pârtie. Ursul a fost tranchilizat şi urmează să fie relocat. Noi am asigurat sprijin pentru ca turiştii să nu fie puşi în pericol”, a declarat Ion Zaharie, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Braşov.
Martori la prezenţa ursului pe pârtie spun că nu este prima dată când animalul ajunge aici de la începutul anului, existând posibilitatea ca acesta să aibă bârlogul undeva în apropierea pârtiei din Predeal.
Se ia în considerare relocarea ursului la Sanctuarul de la Zărneşti, însă acest demers nu este încă finalizat.