Cele nouă judeţe vizate de atenţionare sunt Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Harghita, Bacău, Covasna, Braşov şi Vrancea.
Meteorologii anunţă că, în intervalul amintit, în zona Capraţilor Orientali şi în nordul Moldovei va ninge, iar vântul va prezenta intensificări, viscolind temporar ninsoarea.
Totodată, în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, vântul va prezenta intensificări şi vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25-30 l/mp.