Prima pagină » Social » Un vulcan din Filipine a erupt. Experţii cred că vor urma şi alte erupţii

Un vulcan din Filipine a erupt. Experţii cred că vor urma şi alte erupţii

Un vulcan din Filipine a erupt luni. Zona este atent monitorizată deoarece experţii cred că vor urma şi alte erupţii. Autorităţile nu au dispus încă evacuarea populaţiei.
Un vulcan din Filipine a erupt. Experţii cred că vor urma şi alte erupţii
Petru Mazilu
03 iun. 2024, 22:57, Social

Nivelul de alertă a fost ridicat după erupţia vulcanului Kanlaon din centrul Filipinelor. Un nor de cenuşă înalt de 5 kilometri este vizibil pe cer, a anunţat agenţia de seismologie a ţării, potrivit Reuters Experţii avertizează că este posibil să apară noi erupţii.

În regiune au fost înregistrate şi două cutremure slabe. Populaţia nu a fost evacuată, dar măsura poate fi luată oricând în funcţie de evoluţia vulcanului.

Experţii au sfătuit autorităţile de reglementare a aviaţiei să le ceară piloţilor să evite zborurile prin preajma vulcanului.

Filipine se află pe „Inelul de foc” al Pacificului, unde activitatea vulcanică şi cutremurele sunt frecvente.