Prima pagină » Social » Un zbor Oslo-Málaga a aterizat de urgenţă la Cophenhaga. A fost descoperit un şoarece la bord

Un zbor Oslo-Málaga a aterizat de urgenţă la Cophenhaga. A fost descoperit un şoarece la bord

Un zbor de la Oslo la Málaga a aterizat de urgenţă în Copenhaga după ce un şoarece a fost descoperit la bord, ceea ce ar fi putut pune siguranţa pasagerilor în pericol.
Un zbor Oslo-Málaga a aterizat de urgenţă la Cophenhaga. A fost descoperit un şoarece la bord
Iulia Kelt
20 sept. 2024, 15:32, Social

Un zbor al companiei aeriene scandinave SAS, de la Oslo la Málaga, a fost forţat să aterizeze neprogramat la Copenhaga din cauza unui incident neobişnuit: un şoarece a fost descoperit la bord, scrie Aviation Direct.

Conform relatărilor transmise de radioul norvegian NRK, un pasager ar fi observat rozătoarea după ce animalul ar fi sărit dintr-o porţie de mâncare servită în timpul zborului.

Incidentul s-a produs în timp ce aeronava, SAS Flight 4683, se afla în spaţiul aerian german.

Echipajul a informat pasagerii prin sistemul de comunicare că prezenţa şoarecelui constituie un risc de siguranţă, ceea ce a dus la devierea zborului. Un purtător de cuvânt al SAS a confirmat că această procedură este standard în situaţiile în care sunt descoperiţi dăunători la bord.

Aterizarea de urgenţă s-a desfăşurat în condiţii de siguranţă la Copenhaga, iar pasagerii au ajuns în Málaga cu o întârziere de două ore şi jumătate.