Prima pagină » Social » Specialiştii în cyber security oferă sfaturi eficiente pentru protejarea datelor pe reţelele de socializare

Specialiştii în cyber security oferă sfaturi eficiente pentru protejarea datelor pe reţelele de socializare

Specialiştii în cyber security oferă sfaturi eficiente pentru protejarea datelor pe reţelele de socializare
Irina Apetrii
15 feb. 2021, 07:54, Social

Un studiu realizat de compania globală de securitate cibernetică Kaspersky arată că 37% dintre cei care petrec zilnic 7 ore pe internet se cred prea neinteresanţi pentru un atac cibernetic.

Foarte rău, spune compania. În acest sens, ei au oferit câteva sfaturi.

În primul rând, orice informaţie care poate fi folosită împotriva ta trebuie ştearsă imediat.
Verifică postările de pe reţelele de socializare, verifică dacă îţi apar locaţiile pe care le vizitezi frecvent, cum ar fi casa, biroul sau restaurantul preferat. Fereşte-te să postezi locaţii, adrese, sau date despre membrii familiei.

Pe lângă asta, dacă postezi informaţii precum adresă, număr de telefon, persoane dragi, familie, nu îţi mai trebuie decât un inamic nevăzut şi te poate afecta destul de tare.

De exemplu, un jurnalist care a primit nenumărate ameninţări pe Twitter, doar pentru că a publicat o recenzie negativă despre albumul lui Taylor Swift, a fost ameninţat că îi vor da foc la casă şi i-au publicat în online numărul de telefon şi adresa.

De asemenea, ai grijă ce aplicaţii foloseşti şi cu ce politici eşti de acord, pentru că nu ai vrea să ştie toată lumea care este condiţia ta fizică, ce limbi străine înveţi sau cum arată viaţa ta sexuală.