Una dintre persoanele rănite într-un accident de pe DN1, în comă

Una dintre persoanele rănite în accidentul petrecut, duminică, pe DN1, în judeţul Sibiu, în care a fost implicat şi un autocar, este în comă şi medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire, iar ceilalţi doi răniţi sunt în afara oricărui pericol, dar rămân internaţi în spital.

Urmărește
2 afișări

"Şoferul autoturismului prezintă un traumatism cranio-cerebral cu o comă post traumatică şi o fractură de femur şi se află în prezent în secţia de reanimare. A mai fost adusă o persoană care a suferit un traumatism la nivelul coloanei cervicale şi fracturi ale membrelor şi încă un tânăr tot cu un traumatism cervical, dar fără probleme deosebite", a declarat, duminică, doctor Draia Cotizo medic de gardă, Serviciul Urgenţe Sibiu, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a vedea cine este vinovat pentru producerea accidentului.

"Din primele cercetări se pare că şoferul autoturismului nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la stânga. În prezent, facem cercetări pentru a stabili dacă şi şoferul autocarului are vreo vină în producerea accidentului", a declarat inspectorul principal Ciprian Cristi Dena, din cadrul Biroului Drumuri Naţionale IPJ Sibiu.

Un autocar în care se aflau 48 de copii şi profesori care urmau să meargă într-o tabără în Ungaria a fost implicat, duminică, în jurul orei 12.30, într-un accident rutier, petrecut pe DN1, în judeţul Sibiu, după ce autovehiculul a acroşat un autoturism al cărui şofer a virat brusc la stânga.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici