Atunci se va hotărî dacă se păstrează zidurile fostei biserici sau vor fi expuse în altă parte. În cazul în care se vor păstra, atunci parcarea va fi mai mică cu 30 de locuri. 10 la sută din zidurile fostei biserici s-au descoperit pe amplasamentul parcării subterane, iar 90 la sută sunt pe traseul viitoarei linii de metrou care va duce în Drumul Taberei”, a declarat, pentru gândul, viceprimarul general al Capitalei, Mircea Raicu.
Imediat după ce au început săpăturile pentru viitoarea parcare subterană, muncitorii au dat peste schelete umane, ziduri şi două conducte de apă, toate datând din secolele 18 şi 19. Specialiştii municipalităţii susţin că ce au găsit arheologii nu sunt vestigii suficient de bine conservate şi reprezintă istorie chiar şi pentru ei. Acum la Universitate sunt doar şanţuri săpate, mormane de pământ şi câţiva muncitori. Specialiştii din Primăria Capitalei susţin că lucrările sunt în grafic iar în 2011, parcarea subterană va fi funcţională.
Citeşte mai multe despre vestigiile din centrul Bucureştiului pe www.gandul.info.