Unde să locuieşti ca să câştigi bine! Salariile medii pe oraşe şi meserii
Şi dacă ne-am aştepta ca meseriile care necesită studii superioare sau joburile din Bucureşti să ofere câştiguri mai mari decât restul, există şi situaţii în care angajaţii cu studii medii câştigă mai mult decât licenţiaţii, iar în alte oraşe decât Capitala veniturile sunt mai mari.
Potrivit Calculatorului de salarii, serviciu oferit de site-ul de recrutare Myjob, dacă un manager general câştigă cel mai bine în Bucureşti, respectiv cu mult peste 1.000 de euro, venit comparabil cu cel din Cluj sau Timişoara, în cazul şoferilor lucrurile nu stau deloc la fel.
De exemplu, venitul cel mai mare îl are un şofer din Constanţa cu peste cinci ani de experienţă, respectiv 550 de euro pe lună, urmat de Iaşi – 500 de euro şi de Braşov – 450 de euro.
Şoferii din Capitală au un venit mediu lunar de 400 de euro, ca şi cei din Cluj, în timp ce în Timişoara această meserie se remunerează cu 350 de euro pe lună.
Citeşte mai multe despre salariile medii pe oraşe şi meserii pe www.incont.ro.