Ungaria construieşte drumuri din amenzile date şoferilor români
Autorităţile de control rutier din Ungaria au aplicat de la începutul anului şoferilor şi transportatorilor români amenzi în valoare de peste 20 milioane euro, fonduri folosite la construcţia de drumuri, potrivit Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT).

Ungaria construieşte drumuri din amenzile date şoferilor români
"De la începutul anului şi până în prezent Ungaria a încasat peste 20 de milioane de euro din amenzile acordate şoferilor şi transportatorilor români, acest lucru fiind cunoscut de către guvernul României şi personal de către primul ministru Tăriceanu", a declarat, într-un comunicat, preşedintele FORT, Augustin Hagiu.
Hagiu consideră că amendarea şoferilor români se face excesiv şi incorect în contextul integrării europene, iar autovehiculele comerciale sunt sechestrate abuziv, în condiţiile în care amenzile din Ungaria sunt cele mai mari din Europa.
Patronatele din transporturi susţin că au solicitat intervenţia reprezentanţilor guvernului pentru rezolvarea situaţiei, fără succes însă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


