Ungaria: Microbuz românesc implicat într-un accident, soldat cu 2 morţi
Accidentul a avut loc în apropiere de oraşul Gyor, în nord-vestul Ungariei, în sensul de mers spre graniţa austriacă.
Doi pasageri din microbuz au fost răniţi grav, alte două persoane suferind răni uşoare. Un alt pasager a părăsit locul accidentului, a anunţat un oficial al poliţiei locale.
În celălalt autovehicul, înmatriculat în Ungaria, se aflau trei persoane, una fiind rănită uşor, a precizat Gabriella Kalman.
Traficul rutier nu a fost perturbat în urma accidentului.
Microbuzul implicat în accident plecase din Făgăraş, transportând nouă persoane, dintre care doi copii, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, consulul român la Budapesta, Marin Ursuţ.
Potrivit lui Ursuţ, două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite uşor, fiind chestionate în prezent de poliţişti la spital.
Una dintre cele două persoane care au murit în accident este un tânăr aflat în luna de miere, care călătorea alături de soţia sa, a declarat pentru MEDIAFAX, consulul român la Budapesta, Marin Ursuţ.
Consulul a precizat că microbuzul a intrat în remorca unui autovehicul care mergea în acelaşi sens.