Ungureanu despre protestele de la Iaşi: Sunt şi lucruri pe care guvernele nu le pot face

Publicat: 03 03. 2012, 15:13
Actualizat: 08 11. 2012, 05:01

„Şi eu lupt pentru dreptul lor de a protesta, iar ceea ce am făcut astăzi nu reprezintă altceva decât ceea ce este de datoria noastră, să putem aduce un plus de bunăstare şi celor care sunt nemulţumiţi şi foarte săraci, nu pentru a-i face mulţumiţi deodată, ci pentru măcar a le spune şi a le dovedi că aceste guverne muncesc. În rest, în ceea ce priveşte natura revendicărilor, sunt şi lucruri pe care guvernele nu le pot face”, a spus Ungureanu, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu premierul moldovean, Vlad Filat, la finalul şedinţei comune de guvern.

Ideea dreptului la protest a fost susţinută şi de premierul Republicii Moldova, care a arătat că, într-un stat democratic, există drepturi şi libertăţi pentru cetăţeni, inclusiv la protest, iar autorităţile trebuie să poată oferi prosperitate, dar nu prin enunţuri, ci printr-o creştere economică durabilă.

„Să nu credeţi că la Chişinău, în faţa Guvernului, a fost linişte, şi acolo au fost proteste”, a adăugat Filat.

Şedinţa comună a guvernelor român şi moldovean a fost organizată la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi a durat aproximativ trei ore. Aceasta a fost prima reuniune comună a celor două guverne.

Sâmbătă dimineaţă, pe trotuarul din faţa Universităţii, au fost montate garduri metalice pentru a delimita zona, astfel încât trecătorii să nu aibă acces. În zonă au fost mobilizate, de altfel, forţe sporite ale Poliţiei şi Jandarmeriei.

Câteva zeci de persoane, între care şi membri ai organizaţiei „Noua Dreaptă”, s-au adunat în faţa Univeristăţii în aşteptarea membrilor guvernelor român şi moldovean, având pancarte cu mesaje precum „Somnul naţiunii ucide democraţia”, „Proletari din toate ţările, uniţă-vă”, „România are cangrenă: toată clasa politică”, „Revoluţia decentă, Noua Dreaptă”. Printre manifestanţi se află şi membri ai „Noua Dreaptă”, care au steaguri cu însemnele organizaţiei.

Premierul român Mihai Răzvan Ungureanu şi omologul său moldovean, Vlad Filat, au fost primiţi cu onoruri militare, iar după ceremonie din mulţimea adunată pe trotuarul din faţa Universităţii au fost scandate lozinci precum „Jos Băsescu” „Jos mafia din Iaşi”, „Caracatiţa lui Nichita”, „Băsescu nu rezişti nici cu mii de securişti”, „Ţi-au adus spionul să-ţi apere tronul”, „Iaşiule, trezeşte-te”.

De asemenea, membrii „Noua Dreaptă” aflaţi în mulţime au scandat „Basarabia este România”, „Jos hotarul de la Prut”, „Basarabia pământ românesc”.