Potrivit statisticilor, la acest examen s-au înscris 6.678 de elevi, din care au absentat 192 şi unul a fost eliminat din examen pentru tentativă de fraudă.
Dintre aceştia, 4.853 reprezentând 72,65 la sută au obţinut medii peste 5, iar doi candidaţi au obţinut media 10.
Cei doi elevi cu media 10 sunt din municipiul Suceava, unul de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, iar celălalt de la Şcoala generală nr.1.
Un număr de 1.631 de candidaţi au obţinut medii sub 5, din care trei au avut media generală 1.
În anul 2015, un număr de 25 elevi au obţinut media 10 la evaluarea naţională în judeţul Suceava, iar 81, 52 la sută dintre candidaţi au obţinut medii peste 5 la acest examen, potrivit statisticii efectuate de ISJ Suceava înainte de contestaţii.