Echipele Primăriei Sectorului 2 au preluat aparatele electrice şi electronice vechi depuse de bucureşteni în faţa imobilelor în care locuiesc.
„Pe primele locuri între obiectele adunate de la populaţie s-au aflat, ca de obicei, computerele, frigiderele şi televizoarele scoase din uz şi devenite nefolositoare”, se arată într-u comunicat de sâmbătă al Primăriei Sectorului 2.
Acestea au fost ridicate gratuit şi transportat la centrele de colectare a deşeurilor amenajate în Sectorul 2 pentru a fi predate firmelor de reciclare.
Reprezentanţii Primăriei Sectorului 2 au anunţat că sâmbătă au fost colectate peste 2,5 tone de deşeuri.