„Nu putem să obligăm oamenii să se pensioneze, chiar dacă au deciziile în buzunar, pentru că ieşirea la pensie este un drept, nu o obligaţie pe care să o exercite CSM. În mod real se va bloca sistemul mai mult decât este blocat deja”, i-a spus Lidia Bărbulescu şefului statului.
Ea a mai arătat că la ÎCCJ aproape trei sferturi dintre judecători îndeplinesc condiţiile de pensionare.
„În condiţiile aplicării noilor coduri, vreau să vă spun că nici de acum în 10 ani nu vom reuşi să populăm Înalta Curte cu magistraţi care facă acest lucru. Majoritatea colegilor mei pleacă la pensie nu pentru instabilitatea legislativă în materie de salarizare şi pensionare, ci pentru că se consideră umiliţi prin tot ceea ce se întâmplă vizavi de legiferare în ceea ce priveşte salarizarea şi pensionarea magistraţilor, pentru că li se încalcă statutul, pentru că nimic din ceea ce ne solicită Comisia Europeană, nimic din recomandările europene nu se ia în considerare de clasa politică”, a adăugat vicepreşedintele CSM.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la şedinţa CSM, că în Justiţie are loc o grevă în prezent, prin faptul că magistraţii nu îşi fac treaba, ceea ce este împotriva legii, iar Justiţia trebuie să intre imediat în legalitate.