Unsprezece schelete umane, găsite sub podelele a două încăperi ale Palatului Culturii din Iaşi

Unsprezece schelete umane au fost găsite sub podelele a două încăperi ale Palatului Culturii din Iaşi, în timpul unor lucrări de consolidare a clădirii, arheologii susţinând că, cel mai probabil, acestea provin din secolul al XIV-lea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
7 afișări

Scheletele au fost descoperite de către o echipă de muncitori, care realizează lucrări de consolidare la Palatul Culturii din Iaşi, în spaţiul unde funcţionează Biblioteca "Gheorghe Asachi".

"Este foarte important ceea ce am descoperit, atât pentru istoria Iaşiului, cât şi pentru istoria noastră, ca popor. Cercetările continuă, pentru că e posibil să descoperim şi alte schelete", a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX, directorul Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană Iaşi, Stela Cheptea.

Ea a precizat că scheletele vor fi trimise la Institutul de Antropologie din cadrul Academiei ieşene, pentru a fi stabilite vârsta, sexul şi posibila cauză a morţii celor îngropaţi sub Palatul Culturii.

"După ce terminăm cercetarea, osemintele vor fi duse la Institutul de Antropologie al Academiei din Iaşi. Vom obţine buletine de analiză, apoi vor fi îngropate la un cimitir. Dacă o să găsim un schelet bine păstrat atunci îl vom lua, pentru a-l expune în Muzeul de Istorie al Moldovei", a mai spus Stela Cheptea.

Directorul Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană Iaşi a menţionat că, cel mai probabil, scheletele provin din secolul al XIV-lea.

Totodată, la Palatul Culturii din Iaşi, arheologii au descoperit mai multe pivniţe, care ar data din secolul al XVII-lea.

În pivniţe, arheologii au găsit resturi ale unor sobe din faianţă albă.

"În pivniţe se ţineau alimentele, iar unele dintre acestea, care arată ca un demisol, au fost locuite. Acestea aveau legătură între ele", a precizat Stela Cheptea.

Conducerea Palatului Culturii din Iaşi susţine că o parte dintre vestigiile descoperite sub Palatul Culturii vor fi amenajate, astfel încât să fie accesibile turiştilor.

"Acest spaţiu va suferi modificări majore. Pentru vizitatori va fi ceva spectaculos", a declarat Lăcrămioara Stratulat, directorul Complexului Muzeal "Moldova" Iaşi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici