Unul din doi copii stă cel mult o oră pe zi în compania părinţilor

Unul din doi copii stă cel mult o oră în compania părinţilor, aproximativ o treime dintre părinţi nu se joacă decât foarte rar cu cei mici, comunicarea dintre aceştia fiind redusă, potrivit rezultatelor unui studiu comandat de Romtelecom.

Urmărește
35 afișări
Imaginea articolului Unul din doi copii stă cel mult o oră pe zi în compania părinţilor

Unul din doi copii stă cel mult o oră pe zi în compania părinţilor (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Studiul stă la baza campaniei "Copil, caut timp. De petrecut cu părinţii mei", lansată miercuri de companie, prin Fundaţia Romtelecom pentru români, cu sprijinul Asociaţiei Telefonul Copilului şi al site-ului www.copilul.ro.

Rezultatele studiului au mai arătat că doar 1 din 4 copii petrece mai mult de 5 ore cu părinţii, într-o zi de weekend. Părinţii a 38% dintre cei mici nu se joacă decât rar sau niciodată cu aceştia, chiar dacă această activitate este cea mai des menţionată între preocupările copiilor în relaţia cu adulţii.

Cele mai importante subiecte pe care copiii doresc să le discute cu părinţii lor sunt şcoala (27%), planurile de viitor (10%) şi problemele, sentimentele şi dorinţele (9%). Cei mici vorbesc rar sau niciodată cu părinţii despre planurile lor (31%), despre sentimentele pe care le au (26%) sau despre problemele pe care le au (16%).

De asemenea, studiul a arătat că există diferenţe considerabile între aşteptările copiilor privind activităţile comune pe care şi-ar dori să le aibă cu părinţii şi ceea ce se întâmplă de fapt. Astfel, aşteptările care sunt mult mai mari decât experienţa reală sunt legate de rezolvarea temelor, excursiile şi joaca împreună.

O analiza comparativă pe regiuni arată faptul că în Muntenia copiii au cel mai ridicat interes să discute cu părinţii despre scoală, în comparaţie cu cei din Moldova sau Transilvania. In plus, studiul a relevat ca mai ales copiii din mediul rural manifestă un interes mai mare decât cei din mediul urban pentru a discuta despre probleme legate de şcoală.

O parte dintre copiii care se simt singuri aleg să apeleze la Asociaţia Telefonul Copilului care oferă consiliere celor mici în situaţii dificile.

Studiul care a stat la baza campaniei a fost efectuat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de elevi din clasele I-VIII din mediul urban şi rural.

CNA a decis, marţi, să aprobe difuzarea în regim de campanie noncomercială a spoturilor de promovare a campaniei "60 de minute din 10 080", care are ca scop conştientizarea părinţilor şi profesorilor cu privire la nevoia copiilor de atenţie, comunicare şi interacţiune.

Campania îşi propune să creeze notorietate în rândul părinţilor şi educatorilor/ profesorilor în legătură cu nevoile copiilor de atenţie, comunicare şi interacţiune, fiind în primul rând un demers educaţional, potrivit unei adrese transmise CNA de Fundaţia Romtelecom pentru Români.

Potrivit adresei, această problemă socială a fost semnalată anul trecut de Asociaţia Telefonul Copilului şi identificată ulterior printr-un studiu realizat de compania de cercetări de piaţă Gallup, comandat de Romtelecom.

Pentru campanie vor fi produse trei spoturi video şi un spot audio cu o durată de 30 de secunde. Logo-ul campaniei este "Copil, caut timp. De petrecut cu părinţii mei".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici