Sindicatele ameninţă cu blocarea negocierilor pe tema legii salarizării unitare
Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat, luni, că sindicatele vor bloca aceste negocieri dacă Ministerul Muncii nu va veni la următoarea întâlnire cu toate documentele de la Ministerul Justiţiei, Ministerul de Interne, Ministerul de Externe şi Ministerul Apărării Naţionale privind propunerile legii de salarizare unică.
"Ministerul Muncii a promis că la următoarea întâlnire programată pentru miercuri va avea toate aceste date. Dacă nu ni le prezintă noi blocăm negocierile", a declarat Bogdan Hossu.
Următoarea întâlnire cu partenerii sociali pe marginea legii unice de salarizare în sistemul bugetar este stabilită pentru miercuri, la ora 12.00.
Reprezentanţii sindicatelor care au participat la întâlnirea de vineri, de la Ministerul Muncii au susţinut că discuţiile privind elaborarea legii unice de salarizare nu au evoluat din cauza unor ministere care "tratează cu indiferenţă" această problemă. Vicepreşedintele "Sed Lex", Răzvan Bordeianu, a precizat că Ministerul Justiţiei, Ministerul Administraţiei şi Internelor, dar şi Ministerul Apărării Naţionale încă nu au prezentat nomenclatoarele funcţiilor, motiv pentru care nu se poate face reaşezarea funcţiilor.
Cu toate acestea, scretarul de stat din Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, a considerat că s-au făcut paşi importanţi, precizând că ministerele care nu şi-au exprimat până acum punctul de vedere au participat la discuţie şi şi-au luat angajamentul că vor face acest lucru până la finalizarea etapei de consultare cu partenerii sociali.
Liderul "Cartel Alfa" Bogdan Hossu a declarat, vineri, că dacă Guvernul vrea să respecte termenul limită la care s-a angajat la negocierile cu FMI privind legea salarizării unice, singura formă ca această lege să iasă din Parlament în timp util este asumarea răspunderii Guvernului.
Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional să finalizeze legea salarizării unice până la 1 octombrie.