UPDATE 2: Doi dintre caii transportaţi din Letea au murit, restul animalelor duse la o fermă

(Adaugă declaraţii ale purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Brăila, Jenel Şogor)

Urmărește
8 afișări

Doi dintre caii din Letea au murit în timpul transportului, Poliţia Animalelor a interceptat convoiul, iar restul cailor au fost adăpostiţi la o fermă din judeţul Brăila, spun reprezentanţi ai asociaţiilor de protecţie a animalelor.

Transportul celor 49 de cai de la Letea a fost oprit pe DN 2B, la Ianca, în drumul către abatorul din Sfântul Gheorghe, judeţul Covasna, în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar animalele nu vor fi sacrificate, susţin sursele citate.

Caii au fost duşi la o fermă din localitatea Urleasca, din judeţul Brăila, unde li s-au acordat îngrijiri medicale, au fost adăpaţi şi hrăniţi, organizaţia Vier Pfoten fiind implicată în salvarea acestor animale.

Mai mulţi cai se aflau într-o stare critică, specialiştii nedându-le şanse de supravieţuire, şi urmează să le fie făcute noi analize.

Poliţiştii de la Serviciul Ordine Publică din cadrul IPJ Brăila au întocmit dosar penal pentru rele tratamente aplicate animalelor, iar la recomandarea reprezentanţilor Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila, sâmbătă, s-a dispus măsura transportării cailor în ferma din localitatea Urleasca, închiriată de asociaţiile pentru protecţia animalelor.

În momentul debarcării cailor la Urleasca, mulţi s-au prăbuşit din cauza faptului că au stat înghesuiţi în camion, dar şi din cauza epuizării, ei nefiind adăpaţi pe parcursul celor peste 300 de kilometri cât a rulat transportul, până a fost oprit de Poliţie.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Brăila, Jenel Şogor, a declarat corespondentului MEDIAFAX că autotrenul care transporta caii era condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani din comuna Ruşeţu, judeţul Buzău, angajat al unei firme din Arad.

Potrivit sursei citate, în urma verificărilor s-a stabilit că, deşi existau documente valabile de transport, provenienţă şi sănătate, caii aveau multiple răni şi nu erau respectate regulile speciale privind hrana şi adăpatul animalelor.

Poliţiştii brăileni au mai stabilit că transportul de cai s-a făcut din comuna C.A. Rosseti, judeţul Tulcea, în ziua de vineri, destinaţia fiind un abator din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, unde animalele urmau să fie sacrificate.

Pentru toate aceste nereguli, poliţiştii de la Serviciul Ordine Publică din cadrul IPJ Brăila au întocmit dosar penal pentru “rele tratamente aplicate animalelor". Şoferul pe numele căruia s-a întocmit dosar penal riscă în acest caz o amendă penală sau închisoare de la o lună la un an, a mai spus reprezentantul Poliţiei.

Surse din cadrul autorităţii sanitar-veterinare spuneau, vineri, că 19 din cei 49 de cai urcaţi în transportul către abator suferă de anemie infecţioasă, iar carnea animalelor, care au fost vândute de localnicii din C. A. Rosetti, va fi exportată pentru consum.

"Oamenii de-acolo au vrut să vândă 49 de cai asupra cărora, din punctul nostru de vedere, conform actelor doveditoare, aveau drept de proprietate. Noi le-am făcut analizele şi am constatat că 19 dintre ei au anemie infecţioasă. Conform legii, aceştia sunt obligatoriu abatorizaţi. Pentru restul nu există niciun fel de restricţie la transport şi vânzare, conform legii române, atât timp cât tranzacţia este legală şi poate fi demonstrată cu acte", declarau sursele citate.

Caii de la Letea, ale căror imagini au stârnit în ultimele zile compasiune, mânie şi reacţii publice, au un statut incert, pentru autorităţi ei nefiind sălbatici, ci doar "crescuţi puţin altfel decât se obişnuieşte", regimul lor de proprietate stabilindu-se după "legea locului".

Scandalul legat de caii de la C. A. Rosetti a izbucnit miercuri, după ce mai multe ONG-uri au dat publicităţii imagini cu caii ţinuţi în ţarcuri, unii dintre ei slăbiţi şi având răni sângerânde. Caii ar fi urmat să fie trimişi la un abator. Reţelele de socializare s-au umplut de mesaje conţinând cuvinte precum "masacru" şi de îndemnuri disperate la transmiterea de petiţii către autorităţi, de la primarul din comuna tulceană până la şeful statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici