- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
UPDATE 2: OMV Petrom a majorat marţi preţul carburanţilor cu nouă bani pe litru
(adaugă informaţii comunicate de Petrom, în paragrafele 4-7)
OMV Petrom (SNP) a majorat marţi preţul benzinei şi al motorinei cu nouă bani pe litru, cel mai scump sortiment ajungând la 5,96 de lei pe litru, potrivit datelor companiei petroliere.
Cele patru sortimente de benzină comercializate de OMV Petrom au preţuri cuprinse între 5,16 lei şi 5,96 de lei pe litru.
Motorinele produse de compania petrolieră pot fi achiziţionate la preţuri care variază între 5,15 lei şi 5,63 de lei pe litru.
OMV Petrom a arătat, într-un comunicat, că majorarea preţurilor carburanţilor este determinată de evoluţia cotaţiilor internaţionale ale produselor petroliere şi că Petrom încearcă să menţină preţurile la unele dintre cele mai reduse niveluri din Uniunea Europeană.
"Majorarea preţurilor carburanţilor operată în 8 martie se datorează evoluţiei cotaţiilor internaţionale ale produselor petroliere (benzină şi motorină). Preţurile Petrom au o evoluţie dinamică bazată pe cotaţiile internaţionale la produse petroliere, competiţia de pe piaţă şi politica fiscală. Politica de preţuri a Petrom este una moderată, care reflectă trendul cotaţiilor internaţionale şi nu vârfurile", potrivit companiei.
Companiile petroliere din România explică de cele mai multe ori creşterile preţurilor carburanţilor prin evoluţia cotaţiilor internaţionale ale petrolului şi a competiţiei de pe piaţa internă. Pe de altă parte, toate celelalte companii care distribuie carburanţi îşi orientează cotaţiile la pompă după cele ale OMV Petrom.
"În contextul economic curent, dificil atât pentru companii cât şi pentru consumatori, facem toate eforturile pentru a menţine preţurile noastre printre cele mai mici din Europa şi România. Cu toate acestea, România este parte integrantă din piaţa europeană a carburanţilor, iar aceasta este afectată de evoluţiile politice internaţionale", se mai arată în comunicatul OMV Petrom.
În 2010 compania a majorat preţul motorinei în medie cu 24%, iar pe cel al benzinei cu 20%.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), combustibilii s-au scumpit anul trecut cu peste 15%, după ce în 2009 preţurile au fost majorate cu 13%.
Principalele companii care distribuie carburanţi sunt OMV Petrom, Rompetrol (din grupul kazah KazMunaiGaz), Lukoil România (subsidiată a grupului rus Lukoil) şi MOL (Ungaria).
Carburanţii comercializaţi de Lukoil au preţuri cuprinse între 5,22 de lei şi 5,70 de lei pe litru, în timp ce Rompetrol practică preţuri de la 5,21 de lei până la 5,88 de lei pe litru.
De la începutul anului companiile petroliere au scumpit carburanţii de şase ori, iar preţurile au urcat în medie cu 3,5%.
OMV Petrom este controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV.
Piaţa distribuţiei de carburanţi din România este analizată de Consiliul Concurenţei încă din 2005, dar deocamdată autoritatea nu a prezentat concluziile anchetei.
La 23 februarie, Guvernul a primit o informare a Consiliului Concurenţei privind creşterile de preţ la carburanţi, dar documentul a fost considerat drept unul prea general de premierul Emil Boc, care a cerut refacerea materialului.
În luna ianuarie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a întocmit un raport privind producătorii şi distribuitorii de carburanţi, prezentat în premieră de MEDIAFAX, în care se spune că preţul la pompă a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Reuters: Biden pregăteşte un pachet de ajutor pentru armament de 725 de milioane de dolari pentru Ucraina
-
Elon Musk a făcut publice numele angajaţilor guvernamentali pe care vrea să îi concedieze
-
Ambasadorul Ucrainei la ONU spune că Phenianul a trimis deja peste 20.000 de containere cu arme către Rusia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO