UPDATE 3: Guvernul obligă şoferii să îşi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă sau all season

(adaugă declaraţiile ministrului Transporturilor, în paragrafele 7-8)

Urmărește
5 afișări

Şoferii vor fi obligaţi ca, în perioada sezonului rece, începând cu luna noiembrie, să îşi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă sau tip all season, în caz contrar urmând să fie sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 2.500 lei şi 4.000 lei, a anunţat, miercuri seara, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

Obligaţia a fost introdusă prin ordonanţa aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Ministrul a precizat că obligaţia anvelopelor de iarnă va fi valabilă de la începutul lunii noiembrie, pentru drumurile publice acoperită cu zăpadă, gheaţă sau polei.

"Definiţia acestor anvelope este dată exact aşa cum este în directiva europeană şi fac specificaţia că include cauciucurile all season, cele care au fost foarte des invocate în dezbaterile publice", a spus ministrul.

În cazul vehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al celor de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, maşina trebuie echipată cu anvelope de iarnă pe axele de tracţiune şi/sau să aibă montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.

"Obligativitatea este pentru toate tipurile de autovehicule. Se face distincţie în cazul autovehiculelor de marfă şi a celor care au tracţiune, ele sunt obligate să fie dotate pe axele motoare. Este obligatoriu pe cele patru roţi atunci când discutăm despre autoturisme, iar atunci când discutăm despre autovehiculele de marfă sunt obligatorii pe axele de tracţiune", a explicat Boagiu.

Întrebată de jurnalişti dacă un şofer care foloseşte plasa de lanţuri mai este obligat să se doteze cu anvelope de iarnă, Boagiu a răspuns că această obligaţie este valabilă atunci când se circulă pe drumuri publice neacoperite cu zăpadă.

"Doar în situaţia în care circuli pe drumurile publice care nu sunt acoperite cu zăpadă, atunci se sancţionează din nou, pentru că lanţurile deteriorează drumurile. Lanţul pus pe suprafeţele carosabile acoperite cu gheaţă sunt, de fapt, egale cu zero, aluneci la fel", a spus Anca Boagiu.

Ordonanţa adoptată de Guvern conferă administratorului drumului posibilitatea de a recupera costurile intrervenţiei de degajare a sectorului de drum afectat şi asigură recuperarea costurilor pe care acesta le are pentru repararea drumului. Recuperarea costurilor poate fi efectuată atât de la asigurator, cât şi de la proprietarul autovehiculului, în cazul în care se dovedeşte că acesta este vinovat de paguba produsă în lipsa dotărilor specifice, sau de la proprietarul firmei de transport.

Surse participante la şedinţa de săptămâna trecută a Guvernului au relatat atunci agenţiei MEDIAFAX că membrii Cabinetului au discutat ordonanţa privind obligativitatea anvelopelor de iarnă, iar premierul Boc a întrebat, urmărit atent de miniştri interesaţi de maşinile personale, dacă pneurile all season respectă noile norme, Boagiu spunând că acestea pot fi folosite în continuare.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a lansat recent în dezbatere publică un nou proiect de ordonanţă care prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă în sezonul rece şi estimează că statul va încasa TVA de 445 milioane euro din vânzările de cauciucuri.

Conform proiectului, conducătorii vehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă în sezonul rece vor fi penalizaţi cu 9 până la 20 de puncte, amendă şi reţinerea certificatului de înmatriculare sau înregistrare al maşinii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici