„În data de 11.11.2019, aşa cum am declarat la prima intervenţie televizată de aseară, voi depune plângere penală pe numele persoanei (Viorel Cataramă, n.r.) care a deţinut aceste informaţii şi nu le-a adus la cunoştinţa familiei, ascunzând adevărul. Ţinând cont de faptul că această persoană a fost dovedită chiar ieri drept informator al fostei Securităţi, am suspiciuni solide că a ascuns deliberat adevărul pentru a proteja un sistem care îşi doreşte ca fetele să fie moarte. Găsirea fetelor în viaţă va conduce la distrugerea întregului sistem securist din care acesta face parte, conform CNSAS”, a scris Alexandru Cumpănaşu pe Facebook.
Acesta a spus că a separat campania electorală de situaţia Luizei şi a respectat dreptul la imagine al unei persoane publice, nu i-a dat numele, însă acea persoană „va face puşcărie pentru ascunderea adevărului”.
În aceeaşi postare, Alexandru Cumpănaşu explică modul în care a intrat în posesia imaginilor în care apare o fată despre care spune că seamănă cu Luiza Melencu.
„În data de 04.11.2019, am fost contactat de o persoană care mi-a comunicat că deţine informaţii concrete cu privire la Luiza şi Alexandra. M-am întâlnit cu persoana respectivă în prima săptămână a lunii noiembrie, ocazie cu care mi-a prezentat informaţii cu privire la faptul că Luiza este în viaţă. Ca urmare a discuţiei am decis să ne deplasăm într-o ţară membră UE pentru a verifica aceste informaţii şi pentru a anunţa autorităţile, în măsura în care aveam confirmarea.
În data de 06.11.2019, am plecat împreună cu echipe de investigatori în statul membru mai sus menţionat, pentru a mă deplasa la locul în care a fost identificată Luiza de aceştia în primă fază şi am desfăşurat activităţi de supraveghere în zonă. În urma acestor activităţi a rezultat că între momentul în care Luiza a fost identificată iniţial şi momentul deplasării noastre, aceasta a fost mutată din acel loc.
În data de 07.11.2019, noaptea, m-am întors în România, dar am lăsat o echipă de supraveghere în statul membru pentru a desfăşura în continuare activităţi de monitorizare şi culegere de informaţii. Fac precizarea că am intrat în posesia filmuleţului ce o prezintă pe Luiza abia în data de 08.11.2019, moment în care am luat decizia de a contacta familia Melencu pentru a confirma dacă persoana din filmuleţ este Luiza”, relatează Cumpănaşu.
În cursul zilei de vineri, unchiul Alexandrei a spus că a făcut rost de numărul mamei Luizei şi i-a comunicat informaţiile pe care le deţine. În timpul discuţiei cu familia Melencu, Cumpănaşu şi avocatul familiei Măceşanu (prezent şi el, potrivit acestuia) şi-au „păstrat rezerva cu privire la identitatea” fetei.
„Mama Luizei a confirmat că fata din înregistrare este Luiza, în proporţie de 90%, iar bunicul Luizei şi restul familiei au fost 100% siguri că aceasta este Luiza”, punctează acesta.
Familia Melencu i-a fi aprobat lui Cumpănaşu anunţul public în legătură cu faptul că Luiza ar fi în viaţă şi au căzut de acord să nu difuzeze înregistrarea. După dezbaterea unde Cumpănaşu a făcut anunţul, a discutat cu mama Luizei şi au decis să meargă împreună la structura antimafia din Italia pentru a le prezenta înregistrarea.
Omul de afaceri şi candidat la prezidenţiale Viorel Cataramă a sous, sâmbătă dimineaţă, că filmuleţul despre care Alexandru Cumpănaşu a afirmat că o prezintă pe Luiza Melencu în Italia îi aparţine şi îl are de o lună. Cataramă infirmă că ar fi Luiza şi îl acuză pe Cumpănaşu că se foloseşte de caz pentru a atrage voturi.